Despre Silvia

Se poate spune că meseria m-a ales pe mine. Deși am fost atrasă de pictură și desen încă din copilărie, nu mi-am imaginat că voi ajunge să „înțep” oameni. La 21 de ani, am pus pentru prima dată mâna pe un aparat de tatuat – împrumutat de la prietenul meu de atunci – și mi-am tatuat o inimă pe mână. Curând după, am tatuat o prietenă, iar din acel moment am știut că asta îmi place să fac, chiar dacă nu credeam că va deveni parte din viața mea de zi cu zi.

În liceu și facultate am studiat arhitectura, deși nu a fost alegerea mea completă și simțeam că nu mi se potrivește. Tatuajul a fost evadarea mea, apărută la momentul potrivit – m-a ajutat să găsesc liniște și să descopăr o pasiune pe care mi-am dorit să o transform într-o carieră.

Mă regăsesc cel mai mult în stilurile floral/botanic, lustrativ și minimalist/fine line, în special în varianta color. Iubesc aceste stiluri pentru că reflectă armonia dintre natură, simplitate și detaliu – o combinație pe care îmi place să o transpun în fiecare tatuaj.

Alege artistul